Poftiti la Lacul Sfanta Ana & Tinovul Mohos?

sâmbătă, iunie 27, 2015 bydee-make-up 0 Comments

Hello hello,

    In mini vacanta de Rusalii ne-am propus sa cucerim si o parte din Covasna asa ca fara sa ne facem foarte multe planuri, am urmarit doar prognoza meteo care parea promitatoare si am plecat la drum.



    Am ales sa ne cazam in Baile Tusnad deoarece am observat mai multe trasee in zona si ne-am spus ca o sa profitam cat mai mult de ceea ce ni se ofera.
    Dupa ce am reusit sa ne cazam (stradutele sunt putin cam intortocheate iar cea pe care trebuia sa ajungem n-am reusit sa o localizam prea usor) ne-am echipat si am pornit in noua aventura. Noi ne doream sa mergem pe jos pana la Lacul Sfanta Ana (exista un traseu marcat) dar proprietarul pensiunii ne-a taiat din avant spunandu-ne ca ar fimai bine sa mergem cu masina deoarece traseul este destul de lung si nu crede ca o sa reusim sa ne intoarcem pe lumina fara insotitori mormaitori. Mie daca-mi spui ceva de mormaitor, ai reusit sa ma sperii destul de usor asa ca, ne-am urcat in masina si am ales varianta mai usoara.
    Probabil ca stiti ca la intrarea in zona lacului se achita o taxa de 10 lei/masina iar in cazul in care doresti sa mai cobori 1.5 km cu masina trebuie sa mai achiti inca 10 lei. Noi am ales sa parcam in partea superioara deoarece ne doream sa vizitam si Tinovul Mohos iar cei 1.5 km nu ne-au speriat absolut deloc. Timp aveam, dispozitie de hoinareala aveam asa ca am parcat, ne-am luat bocancii si am inceput coborarea.
   Pe la jumatatea drumului, pe partea dreapta exista un foisor de unde puteti sa admirati lacul in toata splendoarea sa. Ne bucuram ca l-am descoperit, privelistea e de vis.





    Am continuat coborarea iar in momentul in care l-am zarit am zambit. Era atat de frumos incat am reusit sa ignoram toata galagia din jurul sau. 




    Cateva informatii:
    Lacul Sfanta Ana se afla la o altitudine de 946 m. Are o forma aproape circulara, similar cu o paleta de pictor, are o lungime de 620 m si o latime maxima de 460 m, o suprafață de 19,50 ha si o adancime maxima de 7 m.     Lacul isi completeaza apele numai din precipitatii, neavând izvoare. Nivelul apei nu creste si nu scade niciodata.  
    Puritatea apei este foarte apropiata de cea a apei distillate - are doar 0,0029 ml minerale. (sursa)



    Ne-am plimbat in jurul lacului si spre bucuria noastra am gasit si o zona linistita, ne-am strecurat putin picioarele in apa calduta care te relaxeaza instant iar apoi am admirat peisajul. Frumos, frumos, frumos!



   
    Sincera sa fiu, nici nu stiu cand au trecut doua ore cert e ca, dupa ce am ajuns in zona indicatoarelor si am citit cu atentie indicatiile referitoare la Tinovul Mohos am constatat ca accesul se face doar la ore fixe, daca nu ma insel din doua in doua ore (ultima vizita fiind la ora 18:00) si doar insotiti de ghid. Ne-am uitat in zare, ne-am uitat la ceas:18:05. Fuga spre grup!



    In momentul in care am ajuns la grup, prima intrebare a fost: romana sau maghiara? iar a doua intrebare: Ati platit biletul? Hmm.... nu stiam ca trebuie achitata o taxa. O platim la intoarcere!
   N-am mai reusit sa auzim tot ce povestea nea ghidu' pentru ca eram codasi dar nu-mi faceam probleme deoarece am fost convinsi ca vom gasi toate informatiile online.
    Tinovul Mohos (Lacul cu muschi/ mlastina oligotrofa) s-a format intr-unul dintre cele doua cratere vulcanice din Muntii Harghitei. Craterul in care putem admira acum tinovul a erupt primul, umplandu-se cu apa iar in momentul in care a erupt al doilea (in care s-a format Lacul Sfanta Ana), acesta s-a umplut cu cenusa. In timp, lacul a fost acoperit cu muschi de turba (cenusa a favorizat aparitia acestuia) care are aproximativ 10-20 m grosime si doar cateva ochiuri au mai ramas vizibile dintre care putem vizita doar doua.
   Apa sa este acida, singura sursa de apa potabila din zona fiind Lacul Sfanta Ana si din aceasta cauza, ursuletii mormaitori coboara adesea la un pahar de apa plata, o poveste si o baie.
    In momentul in care pasesti pe turba, ai senzatia ca pasesti pe un burete umed. E ciudat si placut in acelasi timp.
   

    Din cauza turbei, apa are o culoare foarte inchisa care bate spre negru. Mie nu mi s-a parut inspaimantatoare ci... misterioasa.
    In timp ce admiram tinoavele, o ploicica marunta a inceput sa ne dezmierde incetisor dar nu ne-am lasat. 



    Bumbacarita, una dintre plantele care populeaza aceasta zona si ii ofera un aer feeric.





    La sfarsitul traseului (care este foarte scurt dar impresionant) ni s-a spus ca la aproximativ 300 metri putem sa admiram privelistea dintr-un foisor asemanator cu cel care are vedere spre lac. 
    Un cuplu ne-a intrebat daca vrem sa mergem iar raspunsul nostru a fost categoric DA. Pana sa ajungem la foisor, ploaia s-a intetit (noroc cu pelerinele) iar in momentul in care am ajuns la el (la foisor) l-am privit cu un oarecare scepticicsm. Dusumeaua sa era destul de subreda dar am mers prin zonele de sustinere care pareau sigure si am urcat sa admiram privelistea. Hmm...va las pe voi sa decideti daca a meritat sau nu.




   La intoarcere, ne-am oprit la ghiseu si am achitat taxa de 5 lei si am fugit rapid la masina pentru a ne schimba in haine uscate. 
   Desi am fost tristi pentru ca vremea nu ne-a permis sa vagabondam mai mult, am concluzionat: aceasta zona chiar merita atentia noastra, a tuturor!
    Este un tinut de basm si ne-a placut enorm sa il strabatem pas cu pas.

Acestea fiind spuse... Poftiti la Lacul Sfanta Ana si la Tinovul Mohos?

Kiss Kiss si un weekend de vis!
    

You Might Also Like