Poftiti la... Lacul Avrig?

duminică, iulie 19, 2015 bydee-make-up 0 Comments

Hello hello,

    Mai tineti minte Trips Bucket List - ul din 2014 si cum am incercat sa ajungem la Lacul Avrig? Ei bine, in acest an ne-am propus sa mai incerca inca o data, fara acelasi avant dar pregatiti psihic pentru ceea ce ne asteapta acolo sus.



     Intr-o zi de sambata, dimineata, pe racoare, in jurul orei 7 am inceput aventura cu forte proaspete si cu mult optimism.  Am parcat frumos la cabana Poiana Neamtului, am admirat o parte din culmile muntoase, pentru ca restul erau acoperiti de un strat gros de nori si am inceput traseul (cruce rosie, 2.5-3 ore pana la Cabana Barcaciu).
     Despre traseul pana la cabana v-am povestit aici asa ca voi continua aventura din curtea cabanei in care acum se gasesc doar trei catei (dulai) pe care, daca ii iei cu binisorul vei vedea ca sunt de-a dreptul prietenosi. Deci, daca ajungeti prin zona si ii vedeti, nu va speriati... ei doar isi anunta stapanul ca va primi musafiri.
     Domnul cabanier ne-a intampinat cu aceeasi atitudine prietenoaso-ciudata iar in momentul in care i-am spus unde vrem sa mergem ne-a aratat ca stratul de nori grei ajunge pana in "gradina" dansului si ca nu stie daca are rost sa ne aventuram pana la lac doar asa...pentru palmares. Mhm...Siiiigur. Am mai spus eu ca daca ma voi mai intoarce vreodata din drum va fi doar datorita deciziilor mele asa ca m-am uitat la Marius, el s-a uitat la mine, ne-am inteles din priviri mai ceva ca-n filme si-am plecat. Trebuie sa recunosc ca eram putin cam dezamagiti dar ne-am spus ca macar pana pe platou/Muchia Barcaciului tot mergem. Eu vazusem ca norii incep sa se imprastie, dar daca domnul cabanier zice ca sunt sanse de ploaie... Mhm....
    Am inceput urcarea pe aceeasi cruce rosie (Cabana Barcaciu 1550m - Muchia Barcaciului - Sub Vf. Scara - 2200m)care de acesta data mi s-a parut mai usoara datorita temperaturilor mai scazute. Data trecuta caldura ne-a "zapacit" la partea cea mai dificila si poate si din acest motiv m-am simtit atat de obosita. am mers intr-un ritm lent si odata cu noi, norii lasau loc cerului senin. In momentul in care am ajuns sus, pe Muchia Barcaciului, norii erau imprastiati in proportie de 80% si eu exclamam: Ti-am spus eu ca se vor retrage? (nu abuzez de Ti-am spus eu dar recunosc ca-mi place sa folosesc aceasta expresie). Marius mi-a atras atentia si m-a rugat sa nu mai spun nimic, sa nu cumva sa cobesc. Am inteles! Sa-i dam bataie!





    Am admirat pesajul si ne-am continuat drumul pe cruce rosie. Vremea ciudata era si putin cam enervanta si ne era fie cald, fie racoare dar, am rezistat. In timpul unui scurt popas, doi muntomani adevarati - tata si fiica- ne-au mai dat cateva indicatii referitoare la traseu, la partile lui dificile si la durata sa. 






    Eu eram deja bucuroasa pentru ca ajunsesem mai departe decat data trecuta iar acest lucru ma facea sa ma simt foarte mandra. Pe langa asta, uitasem deja de durerea de muschi si de oboseala, imi doream sa vad lacul si incepeam sa imi fac sperante. Marius spusese de la inceput ca vom reusi dar  de aceasta data pesimista fusesem chiar eu.
    La un moment dat, traseul trece printr-o zona mai pietroasa dar cu atentie, totul pare destul de usor. Zarim lacul de la o distanta destul de mare si entuziasmati, inaintam.





    Apoi, drumul se bifurca (in sg. traseu banda rosie - Varful Scara - dr. spre lacul Avrig) iar noi cotim dreapta, in zona in care traseul cruce rosie se suprapune cu banda rosie. De aici, lucrurile nu mai sunt la fel de simple. Trebuie sa te strecori printre stanci, atentia e necesara iar aceasta e doar incalzirea. 




    In aceste momente, nu mai razi, nu mai socializezi, esti doar tu cu tine.In timp ce inaintam tiptil, de dupa o stanca apare un nene simpatic (asta am constatat dupa) care exclama cu un entuziasm care m-a speriat de era sa-mi pierd betele: In sfarsit vad si eu oameni! Bine ca n-ai strigat mai tare.... In linistea aceea, sa auzi pe cineva ca striga e... putin ... cam.... infricosator. Dupa ce mi-am revenit, i-am zambit si am aflat ca nu mai avem mult pana la lac dar zona branelor necesita multa atentie pentru cu nu mai e asa cum era acum 45 de ani. Ok...
    Inaintam incet.... Ma intrebam daca am cobit in momentul in care am spus ca traseul nu se compara cu cel de la Piatra Secuiului pentru ca lucrurile deveneau din ce in ce mai serioase. Drum abrupt, zona in care ar fi trebuit sa fie lanturi exista, dar fara lanturi iar noi ne strecuram incetisor prin zone cu care nu ne mai intalniseram pana acum. Recunosc ca mi-a placut la nebunie sa ma catar, sa ma agat de stanci, sa caut cea mai buna priza si zau ca m-ar tenta sa incerc si alpinismul. E o nebunie!
    Dupa ce am trecut si de zona branelor, am mai inaintat vreo 15 minute si ajuns la el, frumosul lac Avrig (lac glaciar, altitudine 2011m, adancime maxima 4.5m)! 




   Frumos, limpede, intr-o oaza de liniste. Era inconjurat de o multime de floricele viu colorate care te faceau sa te simti ca si cum ai fi pasit in Narnia. 





    Nu e la fel de mare ca si Lacul Capra dar e ca o comoara pentru care trebuie sa lupti pentru a putea sa o admiri.
    Am stat, am admirat si dupa aceea am decis sa ne intoarcem pe acelasi traseu care este mai spectaculos decat cel cu bulina albastra care trecea si prin zona unei stani (frica, mare frica...) asa ca ne-am pregatit psihic pentru zona branelor si ne-am reintors la Barcaciu.







    Durata traseu dus (11:30 - 15:00), durata traseu intors (15:40 - 18:20). Domnul cabanier s-a uitat la noi, ne-a spus ca am avut noroc dupa care a plecat sa povesteasca cu alti musterii, mai interesanti. De la Barcaciu, am mai pestrecut 2 ore pe traseu pana la cabana Poiana Neamtului de unde ne-am imbarcat in masina care avea oglinda data peste cap si o urma de copita omeneasca pe capota (Romania e frumoasa, pacat ca e locuita si de oameni ... va las pe voi sa completati spatiul liber!). Am privit jumatatea plina a paharului spunandu-ne ca am ajuns la lac si ca nu ne-am ales cu o pana si ne-am intors victoriosi acasa.

    In concluzie, ma bucur enorm ca am reusit sa parcurgem acest traseu minunat si chiar daca febra musculara si-a facut simtita prezenta trebuie sa spun ca a meritat fiecare minutel! Nu spune niciodata, niciodata! si Daca vrei poti! sunt pildele de care ne-am reamintit.

    Acestea fiind spuse... Poftiti la ... Lacul Avrig?

Kiss Kiss Dee

 

You Might Also Like