Poftiti la... Suru (part II)?

duminică, noiembrie 08, 2015 bydee-make-up 0 Comments

Hello hello,

    Daca anul trecut va prezentam aceasta postare in care ma laudam sus si tare ca am reusit sa ajungem la cabana Suru, anul acesta, ne-am propus sa o cucerim din din nou dar pe un alt traseu.
     In cazul in care nu stiati, accesul in zona se face pe ruta Sibiu-Talmaciu-Sebesu de Sus iar de aici, per pedes pana suuus la munte, suuus (noi am lasat masina in fata unei cabane, fix la iesirea din Sebesul de Sus, in zona in care cele doua trasee se bifurca). Puteti sa optati pentru traseul pe bulina rosie (cel pe care l-am parcurs anul trecut), fie pe cel pe triunghi rosu, cel despre care va voi povesti astazi.


     Traseul este marcat destul de bine, iar frumusetea muntelui nu intarzie sa apara. Singurul aspect la care ar trebui sa fiti atenti este... roua. Noi am realizat putin cam tarziu ca bocancii nostri nu sunt impermeabili, iar prima parte a traseului se parcurge printr-o mica poienita. Da, efectele au fost destul de neplacute dar nu am renuntat. Am intrat in padure si am continuat traseul, mormaind incetisor. 
      Va spun cu mana pe inima ca am uitat de picioarele-mi murate in momentul in care am observat peisajul. Da, de-aia iubesc muntele! De fiecare data ma surprinde cu ceva! De fiecare data descopar un peisaj de poveste!


    Acum, cateva aspecte referitoare la traseul nostru. Spre deosebire de bulina rosie care este mai scurt ca distanta dar mai complex ca grad de dificultate (complex e mult spus, dar oricum, trebuie sa fim mult mai atenti in momentul in care il parcurgem iar muschii nostri vor simti care e traseul pentru care am optat), triunghiul rosu este ca o plimbare usoara, relaxanta. Dupa parerea noastra, acest traseu este cel mai usor traseu pe care l-am parcurs pana acum. Da, este mai lung, dar cele 3 - 3.5 ore nu te obosesc asa cum te-ar fi obosit cele 2 ore de bulina rosie. 
    Da, nu este nici la fel de spectaculos dar este frumos, linistitor.


     Desi planul nostru era sa parcurgem traseul, sa ajungem la cabana, sa ne tragem sufletul si sa ne intoarcem, n-am reusit sa il respectam. Era ora 12. Cum sa te intorci acasa?
    Trebuie sa mentionez ca domnul cabanier este cel mai ospitalier dintre toti oamenii muntelui pe care i-am intalnit pana acum. De fiecare data e zambitor, are o vorba buna si un sfat. De aceasta data ne-a spus ca daca ne grabim exista posibilitatea sa ajungem pe varf desi... ar trebui sa fim cam sprinteni. Ne-a urat succes si ne-a spus ca putem sa ne lasam bagajele la cabana pentru a nu cara o povara prea mare. Wow!
    Am continuat urcarea, pe triunghi rosu pentru ca ne doream sa admiram inca odata in acest an, peisajul de acolo, de sus, dintre norii pufosi. 








    Trebuie sa recunosc ca ne-a fost ciuda pentru ca, conform calculelor noastre nu aveam cum sa ajungem foarte departe si cam asa a si fost.




      Oricum, de aceasta data am vazut mai de aproape varful Suru, i-am facut cu mana si l-am amenintat: Anul viitor, al nostru esti! Si asa va fi! Sunt convinsa!


    Am mai admirat peisajul si ne-am mai bucurat de frumusetea muntelui, ne-am uitat la ceas si am zbughit-o inapoi la masina. Dupa o coborare fulger pana la cabana de unde ne-am luat "bagajele", am continuat tiptil coborarea chiar daca muschii nostri ar fi preferat sa se odihneasca putin. N-am putut, era destul de tarziu.


    Ne grabim, intindem pasul...




    In jurul orei 19:30 eram la masina, cu zambete largi, invingatori. Am reusit mai mult decat ne propusesem!
    Imi pare rau ca iarna bate la usa, ca ziua se micsoreaza tot mai mult si abia astept sa inceapa noul sezon. Noi ne pregatim deja planul de atac. Nu mai e mult, nu-i asa?
    Dar pana atunci, vin cu eterna intrebare: Poftiti la... Suru?

Kiss Kiss Dee
   

You Might Also Like