Recenzie:Violonista-Jessica Duchen

marți, februarie 14, 2017 bydee-make-up 0 Comments


Hello ladies,


    Cred ca acest titlu se afla pe wishlist-ul meu din vara trecuta, daca nu ma insel. Violonista mi-a atras atentia in momentul in care am vazut o recenzie pe care am citit-o rapid, pe diagonala, pentru a-mi face o idee despre actiunea sa. Titlu m-a atras, actiunea mi s-a parut diferita de tot ceea ce citisem pana in acel moment asa ca mi-am spus ca intr-o zi o voi bifa. Timpul a trecut, cosul (in care introduc cu drag si spor carti) s-a tot umplut iar Violonista a ramas in umbra, asteptand rabdatoare. Totusi, la ultima comanda pe care am plasat-o in libraria online pe care o prefer, mi-am amintit de ea zarind-o la categoria beletristica. N-am mai stat pe ganduri si am inhatat-o rapid.

     Inca de la primele randuri Jessica Duchen ne face sa realizam ca avem de-a face cu o scriitura diferita, conceputa in asa fel incat sa te tina in priza indiferent de gandurile pe care le ai. Daca ai pierdut un rand, o idee, s-a dus totul.
    Atentia trebuie sa fie ascutita deoarece actiunea cartii se desfasoara in trei perioade diferite si pana o sa ajung sa cunosti fiecare personaj in parte va trebui sa ai putina rabdare. Totul se misca cu viteza luminii iar dupa ce lecturezi primul sfert din carte stai si te intrebi cand a trecut timpul pentru ca tu esti acolo, alaturi de personajele pe care le indragesti si nu mai realizezi ce se intampla in jurul tau. Nu degeaba se spune ca cei care citesc, traiesc mai multe vieti.
    
sursa
     Si totusi, ar trebui sa va dezvalui cate ceva din actiunea acestei carti, nu-i asa?
    Ei bine, totul incepe cu o bunicuta misterioasa si furioasa care prefera sa nu-si dezvaluie trecutul ci sa-l poarte cu ea pana la sfarsitul zilelor. Totusi, acest lucru nu este tocmai usor deoarece nepoata ei ii seamana in foarte multe privinte si nu se lasa pana nu afla fiecare taina pe care o ascunde.
    Mimi Racz, bunicuta in cauza, este o tiganca unguroaica care si-a depasit statutul datorita unei familii de evrei care i-a observat talentul in timp ce canta la vioara alturi intr-un birt, alaturi de familia ei.Viata ei a inflorit, gusturile i-au fost cizelate si datorita profesorilor care au modelat-o a devenit una dintre cele mai mari violoniste din lume. A fost nevoita sa renunte la tot pentru a o lua de la capat, dar familia ei, vazand sansa pe care o are, nu s-a impotrivit desi o iubeau enorm ci au lasat-o sa-si ia zborul si sa ii faca mandri pe toti cei din etnia lor.
     Pe celalalt plan, descoperim viata Karinei (nepoata sus-numita) si a familiei sale, viata din care simtim inca de la inceput ca lipseste ceva. Karina e la fel de pasionala ca si bunica sa, iubeste vioara dar este nevoita sa renunte la cantat datorita unor dezamagiri din viata profesionala. Totusi, nu renunta sa mai spere ca intr-o zi sa revina la vechea si marea ei dragoste, muzica.
     Tatal sau, Denes, fiul lui Mimi, o sustine indiferent de deciziile pe care le ia dar pastreaza la randul lui secretele pe care Mimi nu vrea sa le dezvaluie. Cum au ajuns in Marea Britanie, in ce conditii au parasit Budapesta, de ce Mimi il invinuieste pe el de ceva? 
    Cu aceste intrebari ne perindam de-a lungul fiecarei pagini a acestei carti si tiptil, incepem sa elucidam misterele pe care le ascunde.
    Intr-una din calatoriile sale cu metroul Karina il intalneste pe Rohan, un violonist extrem de pasionat, care a dezvoltat o mica obsesise vis-a-vis de Mimi Racz si mai ales fata de vioara acesteia, o Amati care a disparut si careia nimeni nu poate sa ii depisteze urma.
    In acest mod incepe actiunea situata pe plan secund, cu dorinta de a decoperi atat secretele lui Mimi cat si ascunzatoarea viorii acesteia.
    Ritmul cartii este alert, te tine in priza, te face sa ai inima cat un purece iar la sfarsit... la sfarsit sa oftezi intristandu-te ca ai terminat-o.
  Imi plac la nebunie aceste carti, in care actiunea este dozata perfect, condimentata cu putina dragoste, prejudecat, suspans si asezonata cu speranta.
    In cazul in care v-am atras atentia cu Violonista, doresc sa va mai spun doar ca e o carte minunata iar lucrurile pe care vi le-am dezvaluit contribuie atat de putin la actiunea acestei carti incat n-o sa va para rau nici ca ati citit recenzia mea, nici ca ati achizitionat-o. Parol!

Kiss Kiss Dee

You Might Also Like