Poftiti la ... Fereastra Mare a Sambetei?

duminică, septembrie 07, 2014 bydee-make-up 0 Comments


Hello ladies,

    O noua aventura urmeaza a fi povestita! Pregatiti-va popcorn-ul pentru ca peripetiile de azi vor fi tare amuzante!



    Pentru ultimul weekend al lunii august aveam planuri mari... Marius descoperise o noua cascada - nume de cod Racorele - pe care voiam neaparat sa o vizitam. Avand in vedere faptul ca prognoza era favorabila, ne-am facut planul de atac, ne-am pregatit psihic iar sambata dimineata la ora 7:00 ieseam din casa  ca vantul si gandul.
     Traseul nostru incepea din Sambata de Sus asa ca a trebuit sa parcurgem aproximativ 60 de km pana in Sambata de Jos - judetul Brasov, apoi am continuat drumul spre Sambata de Sus, am trecut pe langa complexul turistic, apoi cu car-mar si brr-barr am mai inaintat aproximativ 7 km de drum forestier (nici prea prea, nici foarte foarte - in traducere libera am intalnit si drumuri mai rele) dupa care per-pedes si Doamne-ajuta! Dupa vreo 2.5 km am ajuns la poteca, care urca spre Cabana Sambata de Sus (traseu triunghi rosu) si ne-am bucurat constatand ca traseul este accesibil, presarat cu peisaje deosebite care te imbie la cat mai multe pauze.



     Nu ne-am lasat furati de peisaj deoarece stiam ca ne asteapta poteci mai dificile asa ca dupa 2 ore paseam in curtea cabanei Sambata de Sus. Oameni multi, zarva mare, cabanier de negasit. Bun...cauta semnal, intra rapid pe net si cauta traseul spre Cascada Racorele! Gasesc intr- un final traseul triunghi albastru - Cabana Sambata de Sus - Curmatura Racorelelor si-mi zic ca am scapat. Ei bine, ia indicatorul de unde nu-i. Intrebam in stanga si-n dreapta si ni se spune ca la un moment dat traseul triunghi rosu se bifurca si probabil de-acolo incepe traseul nostru.





    Buun, sa mergem strengari! Continuam plimbarea in ritm alert spre indicator iar dupa 30 de minute ajungem la bifurcatie. Am imbulinat-o! Triunghiul albastru era de fapt o bulina albasta care se indrepta spre lacul Vistisoara - 5 ore, dar trecea prin curmatura Racorelelor (dupa ce ne-am intors acasa ne-am mai uitat si la alte postari si am observat ca pe indicatoarele mai vechi era specificat - Traseu doar pentru turistii incercati ...). Asta-i! Si incepem urcarea care initial fusese lina dar dupa un timp devenise din ce in ce mai abrupta. La un moment dat Marius isi ridica privirea si ma intreaba: Oare n-o fi asta cascada?


     Eu ii raspund hotarata ca n-are cum sa fie deoarece traseul trebuie sa fie mai lung. 
    Dupa ce am inceput urcarea aia serioasa am constatat de fapt de ce era un traseu de 5 ore ... Urcarea la Lacul Capra a fost vis pe langa asta. Pe langa bolovani si pietroaie exista si vegetatie si trebuia sa fim foarte atenti pe unde pasim. Cu fiecare metru in care avansam ma uitam in sus spre cascada si imi dadeam seama ca partea superioara seamana extraordinar de bine cu ceea ce vazusem in poze... 


    Si-am urcat vreo ora dupa care i-am spus lui Marius ca nu cred ca avem cum sa ne apropiem de cascada deoarece poteca mergea in alta directie. El a mai continuat putin si apoi s-a intors dezamagit spunandu-mi ca mai sus traseul devine din ce in ce mai dificil ...


   In clipa aceea am spus ca ar trebui sa o lasam balta, sa incercam sa coboram cat mai repede si sa abordam traseul triunghi rosu. S-a uitat la mine si cred ca a gandit : Saracuta, a afectat-o caldura ... 



    Cu ambitie, atentie si determinare in 30 de minute eram jos, la bifurcatie. Repetir, triunghi rosu fereste-te! Va spun sincer ca nu credeam ca voi reusi. Simteam ca muschii incep sa semnalizeze dar ii ignoram. Dupa urcarea anterioara aceasta ni s-a parut de vis si incet incet inaintam ambitiosi.





      La primul indicator pe care era specificat ca mai avem o ora pana la Fereastra Mare a Sambetei imi venea sa chiui de fericire. Daca ne-am miscat atat de repede inseamna ca in 45 de minute ajungem.



    Aham ... In clipa in care am vazut care este ultima parte a traseului i-am spui lui Marius ca trebuie sa ma asez. Ma lua cu ameteala....



    I-am spus ca o sa fac tot ce-mi sta in putinta sa reusesc dar nu promit nimic. El imi spunea ca daca simt ca nu mai pot ne intoarcem, eu spuneam ca pot (de fapt minteam... de ceva vreme ...). am cautat motivatie in tot ce-mi venea in minte. Am incercat sa ignor faptul ca urcam din nou intr-o zona care parea dificila si am reusit. Din fericire poteca a fost facuta excelent iar drumul n-a fost atat de greu pe cat ma asteptam. Cand am vazut ca am ajuns imi venea sa chiui de fericire si probabil ca as fi facut-o daca am fi fost singuri.
    Un peisaj care iti taie rasuflarea la o altitudine de aproximativ 2180 m. Un vis! Am uitat toate gafaielile, chinurile, transpiratiile care m-au insotit pana sus si m-am bucurat de priveliste. Un vis frumos!








    Dupa ce am mai facut cateva poze am constatat ca era aproape ora 17:00 asa ca taras grabis am inceput coborarea.  Nici ea n-a fost usoara dar gandul ca ma voi aseza pe bancheta confortabila a masinii mi-a dat putere. 




    De sus pana la masina am facut fix 3.5 ore dar pe ultima suta de metri imi venea sa ma descalt, simteam cum fiecare muschi se impotrivea dar totusi continuam. La un moment dat am inceput sa alerg, poate, poate voi ajunge mai repede si ... la un moment dat... am zarit-o asteptandu-ne rabdatoare scaldandu-se printre ultimele raze ale soarelui care apunea.
    A fost frumos, a meritat si sunt foarte mandra de noi. Recunosc ca ai nevoie de o mica doza de nebunie pentru a face ceea ce am facut noi dar nu regret ca am decis sa abordam un nou traseu. We're crazy!

    Acestea fiind spuse, sper ca nu v-am plictisit cu relatarea mea si va intreb: Poftiti la ... Fereastra Mare a Sambetei?

Kiss Kiss Dee

You Might Also Like